Harta Maratonului Făgetului 2013 a ajutat la orientarea în teren

Duminică, 28 aprilie, a avut loc Maratonul Făgetului pentru mountain bikeri, organizat de Clujul Pedalează. Participanţii şi susţinătorii acestora au primit gratuit harta Maratonului creată de MicroMapper pentru acest eveniment.

Peste 500 de biciclişti, dar şi publicul prezent în parcarea şi în incinta Polus Center, au avut parte de un foarte frumos eveniment ciclist, cu biciclete, start, muzică, standuri de prezentare, concert, premiere. Lume multă, atmosferă antrenantă, participare, comunicare, dar şi curioziate privind traseul, nivelul tehnic al competiţiei sau al participanţilor.

RTEmagicC_DSC_0479_web.png

Pentru orientarea în teren, atât cicliştii, cât şi susţinătorii lor, s-au putut informa consultând harta special concepută şi distribuită de echipa MicroMapper. Harta a fost oferită în mapele primite la înscriere sau la confirmarea înscrierii, atât sâmbătă, la standul special amenajat în parcare, cât şi duminică, pe parcursul întregii zile cât a durat evenimentul sportiv.

Harta a fost bine primită de un public ciclist direct interesat de traseu, mai ales că au fost prezenţi participanţi din mai multe judeţe – între care Arad, Harghita, Mureş, Braşov, Timişoara şi municipiul Bucureşti, unii fiind pentru prima dată pe traseele din Cluj. Dar şi cicliştii locali, cunoscători ai traseelor din Făget şi împrejurimi, au urmărit pe hartă noul traseu propus de organizatori special pentru acest concurs.

Pe lângă hărţile turistice tipărite, la standul MicroMapper maratoniştii şi însoţitorii lor au putut vedea şi testa noile produse destinate orientării pe care firma le va distribui în curând: 6 modele de gps-uri Garmin, dedicate pentru sport. Produsele vor fi disponibile pe webshopul companiei www.fabricadehărţi.ro.

RTEmagicC_DSC_0483_web2.png„Ne propunem să ne facem o tradiţie din susţinerea activităţilor outdoor prin parteneriatul la  evenimente care promovează sportul şi mişcarea în aer liber, dar şi prin oferirea de produse de înaltă tehnologie care să ajute sportivilor şi amatorilor la antrenamente sau la orientarea în teren. Ne dorim ca tot mai multă lume să se orienteze folosind hărţi cât mai bune şi să iasă cât mai mult în natură.” declară dl. Kuszalik Joszef, director general al MicroMapper.

„Suntem încântaţi de colaborarea cu MicroMapper care ne-a furnizat harta Maratonului Făgetului şi sperăm ca pe viitor să dezvoltăm împreună mai multe proiecte interesante pentru mişcarea ciclismului montan de la noi, cum ar fi crearea unui portal unde să fie posibilă descărcarea de trackuri gps de pe traseele parcurse cu bicicleta.”, spune dl. Kertesz Levente, preşedinte la Clujul Pedalează.